Doamne, ce mult m-ai iubit!

O, vas de lut, a ta țărână,
Frământată cu apa sfântă...
Chip minunat, făurit,
Cu strălucire împodobit.
Cândva, un vas de mare seamă,
Azi, zdrobit de trecători pe stradă,
Cioburile călcate în picioare,
Totul din neascultare.
M-am răzvrătit, m-am rătăcit,
Vasul meu a ruginit.
Azi sunt o frunză mută în vânt;
Doamne, ce mult Te-am rănit
Prin vorbă, faptă și cuvânt.
De Tine nu am vrut să ascult.

Plâng, Te strig Iisuse drag,
Te aștept în al inimii prag.
Scriu pe cer cu slove-mulțumire,
Ai fost mereu lângă mine.
Urzesc din lacrimi și durere
Drum către a mea salvare.
Vreau doar clipa de fericire
Pe ale vieții căi de întunecime.
Singură prin noaptea albastră
Îmi caut gramul de speranță.
Îți mulțumesc nu m-ai lăsat,
Când am căzut, m-ai ridicat.
Palmele blânde m-au mângâiat,
Viața iar mi-ai luminat.

Prin rătăcitele cărări m-ai ocrotit,
Doamne, ce mult m-ai iubit...
Am fost vasul neascultător,
Am uitat că îmi ești Creator,
Am uitat că îmi ești Salvator,
Am uitat de Tine și al meu dor.
Adună-mi cioburile din furtuni,
Curăță-le de ale lumii urâciuni,
Lipește-l, fă-l vasul nou,
Slavă pentru cerul Tău!
Astăzi Doamne, am înțeles:
Sunt de preț, iar m-ai ales.
M-ai șlefuit, sfântă lumină,
Olar iscusit cu a Ta mână.

Sunt iar ca îngerii în ceruri,
Cu veșmânt în străluciri,
Eu, fiu pierdut în rătăcire,
De azi, voi merge lângă Tine,
Spre țara sfântă, a mea moștenire,
Promisă și pregătită de Tine,
Slăvit să fii în veci, Stăpâne!



Toma Coca, Alghero 02/04/2026